Monday, May 18, 2015

Cele mai frecvente capcane pentru turisti: Becerovka in Cehia



Eu personal am sa scriu despre capcane in Los Angeles, California, SUA. Grozav video, click pe el Emy, Mynameisbill.com  in Beijing:



Turistul, prin definiţie, este un personaj ce deţine o sumă de bani la el. Iar asta, din start, îl face o ţintă. Cei ce încearcă să profite de pe urma turistului se bazează, în primul rând, pe faptul că acesta nu e informat şi nici foarte atent, deoarece vacanţa înseamnă în primul rând relaxare. De aceea, vă prezentăm câteva din metodele prin care se încearcă jecmănirea turiştilor.
Lista nu este exhaustivă, dar sperăm să vă ajute să evitaţi problemele de acest gen pe parcursul călătoriilor pe care doriţi să le întreprindeţi.
Paris, Franţa - Inelul de aur şi bandana 



norocoasă



Franţa este cea mai vizitată ţară din lume, iar mulţi dintre turiştii ce vizitează Hexagonul aleg să vadă romanticul Paris. Acest număr mare de turişti este dublat, însă, de o populaţie proporţional numeroasă a celor ce vor să profite de pe urma lor.

Una dintre metodele clasice de păcălire este cea a inelului de aur. Plimbându-vă pe străduţele pariziene, veţi vedea cum o fată în haine sărăcăcioase descoperă, mergând în faţa dumneavoastră, un inel. Bucuroasă, vi-l va arăta, spunând că e ziua ei norocoasă. În acest moment ar trebui să o felicitaţi şi să mergeţi mai departe. Altfel, fata va încerca să vă dăruiască inelul, spunând fie că religia ei nu-i permite să poarte bijuterii. Evident, apoi o să vă ceară o mică sumă de bani ca să se hrănească. Dacă aţi făcut greşeala să acceptaţi inelul (şi să-i daţi bani), veţi descoperi apoi că este, desigur, doar o tinichea.

Un alt truc folosit pentru a smulge bani de la turişti este brăţara magică. Bărbaţi, de obicei de origine africană, vor începe să vă lege pe braţ o brăţară textilă, spunând că vă va purta noroc în viaţă, vă va proteja de spirite şi alte poveşti similare. La final, după ce au legat-o strâns, vă vor solicita o sumă considerabilă pentru efortul lor. Una din zonele în care operează aceştia este Sacre Coeur, aşa că fiţi vigilenţi şi refuzaţi-i cu un simplu "non, merci" în caz că vă abordează.

Budapesta, Ungaria - Barurile-capcană şi poliţistul în civil



Este ştiut de mai toată lumea faptul că în Ungaria se găsesc foarte multe femei frumoase, însă mai puţin ştiut este faptul că o mică parte dintre acestea îşi folosesc acest atu pentru a atrage turiştii în capcane. Situaţia este atât de des întâlnită încât ambasada SUA la Budapesta a creat o pagină specială pentru a atenţiona cetăţenii americani să nu mai cadă în mrejele acestora.

Cum procedează? Simplu: intră în vorbă pe stradă cu un bărbat străin, îi atrag atenţia şi apoi îi propun să continue discuţia într-un bar din apropiere. Dacă turistul este sedus şi dă curs invitaţiei, va descoperi că meniul nu are preţurile afişate, iar dacă îi va cumpăra fetei un pahar (sau mai multe) de şampanie va descoperi că are de plată sute, dacă nu mii de euro.

Ambasada SUA susţine că nenumăraţi cetăţeni americani au fost agresaţi şi intimidaţi pentru a plăti sume exorbitante la baruri, menţionând şi cazuri în care acestora li s-au pus droguri în băuturi!

Aceste baruri-capcană se găsesc în apropierea Váci utca, principala stradă turistică a Budapestei.

O altă metodă de extorcare a turiştilor ce se întâlneşte în capitala Ungariei se "joacă" în două acte. Mai întâi, un bărbat intră în vorbă cu turistul pentru a-i oferi posibilitatea de a schimba bani. Dacă acesta îl refuză, bărbatul pleacă. La un minut după aceea, când turistul este încă sub influenţa primei întâlniri, doi bărbaţi bine făcuţi vor aborda turistul.Scoţând legitimaţii false, aceştia vor pretinde că sunt poliţişti sub acoperire şi vor solicita să verifice banii turistului. Dacă turistul le va oferi banii spre verificare, intimidaţi de prezenţa lor, va descoperi mai apoi că a fost «uşurat» de bancnotele mai importante.

Dacă vă întâlniţi cu această situaţie, nu vă lăsaţi intimidaţi de dimensiunile «poliţiştilor» şi spuneţi-le că doriţi să vă consultaţi cu alt ofiţer din zonă.

Madrid, Spania - «Găinaţul» de pe rucsac

O întâmplare relatată de mai mulţi turişti ce au trecut prin gara din Madrid arată ingeniozitatea hoţilor de bagaje. Ţinta este de obicei un turist cu mai multe bagaje, printre care şi un rucsac. Un localnic "prietenos" îi atrage atenţia că o pasăre şi-a lăsat găinaţul pe rucsacul său. Acesta observă că este, într-adevăr, o pată albă pe geanta sa. Ca prin minune, străinul prietenos are la el o mulţime de şerveţele (ba chiar e posibil să mai apară un alt localnic cu şerveţele). Luat prin surprindere, turistul pierde din vedere una din genţi, iar apoi descoperă că a dispărut.

Cheia succesului pentru hoţi este diversiunea, aşa că nu vă pierdeţi cumpătul şi atenţia în ciuda eforturilor acestora de a vă face distrage atenţia.

Pentru că această metodă s-a demonstrat eficientă, aşteptaţi-vă să o întâlniţi şi în alte locuri de pe Terra. Mai mulţi turişti susţin că au văzut-o aplicată atât în Paris, cât şi peste ocean, în Buenos Aires!

Bali, Indonezia - Maimuţele hoaţe şi bancomatul stricat



În Bali, trebuie să fiţi vigilenţi încă de la sosirea în aeroportul din Denpasar. După ce veţi plăti taxa de viză (25$) şi veţi încerca să vă ridicaţi bagajele, veţi descoperi că o echipă de hamali prietenoşi, îmbrăcaţi în haine ce dau sentimentul că sunt oficiali ai aeroportului, vor insista să vă care bagajul. şi să vă ajute să completaţi formularele de vamă. Dacă sunteţi păcăliţi de uniformă şi acceptaţi să vă ajute, veţi descoperi că imediat după ce veţi trece de zona de control vă vor cere insistent un bacşiş. Întâmplător (sau mai degrabă nu), exact zona de după control se află 10 case de schimb valutar (cu rate de schimb foarte proaste), unde veţi fi îndrumaţi să schimbaţi bani pentru a le putea oferi bacşişul. Dacă nu aţi putut scăpa de hamali, pretindeţi că aveţi doar cărţi de credit la dumneavoastră şi mergeţi mai departe.

În ceea ce priveşte schimbatul valutei, aveţi grijă: multe case de schimb încearcă să păcălească turiştii, afişând la intrare o rată extrem de avantajoasă. Dacă încercaţi să schimbaţi banii acolo, vi se vor oferi zeci (sau chiar sute) de bancnote de 20.000 de rupii, în încercarea de a vă face să greşiţi la numărătoare. Dacă sunteţi două persoane, iar una este mereu atent la bani, făcând imposibilă păcălirea turistului, casierul vă va aminti subit că există o taxă suplimentară de schimb valutar. Fiţi vigilenţi atunci când schimbaţi bani şi încercaţi să aveţi încă o persoană alături de dumneavoastră. Dacă vedeţi că vi se oferă bancnote de 20.000 de rupii, în locul celor de 100.000, nu continuaţi schimbul.

La templul Uluwatu de pe insula Bali, hoţii sunt chiar şi mai ingenioşi. Profitând de faptul că acel templu este gazda a câtorva zeci de maimuţe, au reuşit să le înveţe să smulgă turiştilor obiectele din mână (sau chiar de pe faţă, în cazul ochelarilor). Dacă turistul încearcă să-şi recupereze posesiunea, maimuţele îşi vor arăta colţii şi-l vor descuraja rapid. Uimitor, la doar câteva secunde, un localnic prietenos va apărea ca din pământ pentru a-i explica turistului că-i poate recupera obiectul de la maimuţe, dar are nevoie de bani pentru a cumpăra banane. Desigur, acesta nu este altcineva decât dresorul maimuţelor.

Dacă aţi ajuns deja în situaţia de a vă fi pierdut vreun obiect, nu aveţi altă opţiune decât să-i daţi bani. De aceea, cel mai bine este să nu vă apropiaţi prea tare de maimuţe şi nu aveţi obiecte precum camere foto, ochelari de soare sau chiar cercei mari care să le atragă pe animale.

O altă metodă de a jefui turiştii este aceea a bancomatului stricat. Proiectat special pentru a captura cardul de credit al turistului, bancomatul va avea un număr de telefon scris la vedere, pentru a raporta orice fel de probleme. Evident, acest număr nu este de la "customer service", lucru de care vă veţi da seama când "oficialul" de la capătul firului vă va cere PIN-ul, alături de adresa hotelului. Desigur, dacă-i veţi oferi datele cerute, nu veţi căpăta cardul, ci doar o factură colosală.

Folosiţi doar bancomatele din cadrul supermarketurilor şi al complexelor comerciale, dacă nu puteţi ajunge la o bancă. În cazul în care cardul v-a fost deja blocat, sunaţi la banca emitentă şi blocaţi-l. Pentru a preveni astfel de situaţii, păstraţi o sumă în numerar oricând călătoriţi.

Roma, Italia - Hamalii din gară şi monedele false

 

Gara Termini din Roma este unul dintre cele mai populare locuri pentru a jefui şi păcăli turiştii. Una din tehnicile folosite este cea a falşilor poliţişti (întâlnită şi în Budapesta). Un complice al hoţilor va încerca să intre în vorbă, pretizând că este tot turist. Dacă acceptaţi dialogul, în scurt timp veţi fi interpelaţi de către "poliţişti". Aceştia vă vor întreba dacă aţi cumpărat droguri de la «turist», cerându-i acestuia să se legitimeze şi să prezinte portofelul. Falsul turist va coopera rapid, iar apoi cei doi poliţişti vă vor cere şi dumneavoastră actele şi portofelul («pentru a vedea dacă banii miros a droguri»). Dacă vă veţi conforma, veţi descoperi mai apoi că aţi fost uşurat de o sumă considerabilă. Cereţi să vedeţi legitimaţia în detaliu şi spuneţi-le că vi se pare falsă, apoi plecaţi, fără a vă lăsa intimidaţi.

Tot în gară veţi întâlni «oficiali» ce se vor oferi să vă ghideze la tren şi să vă care bagajele. În mod evident, aceştia nu sunt de fapt angajaţi ai gării. În cel mai bun caz, aceştia vor solicita un bacşiş generos odată ce ajungeţi la tren (asta dacă nu vă vor fura geanta).

Dacă aţi reuşit să ieşiţi din gara Termini fără a fi jefuit, aveţi grijă în ce fel de taxi vă urcaţi. Ca mai peste tot în lume, gările atrag taximetriştii pregătiţi să jupoaie turiştii. Nu acceptaţi ofertele taximetriştilor de pe peron, ci căutaţi o maşină în afara gării (taxiurile oficiale poartă inscripţia SPQR şi stema Romei pe portiere). Chiar dacă v-aţi urcat într-un taxi de firmă, cu ceas, aveţi grijă atunci când plătiţi: mulţi şoferi sunt iuţi de mână şi vor schimba una din bancnotele cu care plătiţi cu una de valoare mai mică, ca apoi să vă atragă atenţia că i-aţi dat prea puţini bani. Număraţi banii în timp ce-l plătiţi, pentru a nu avea surprize. O altă metodă folosită de taximetrişti pentru a face bani de pe urma turiştilor ce vizitează Vaticanul este de a pretinde că această cursă are un tarif fix (lucru valabil doar pentru cursele spre aeroport).

Dacă nu folosiţi taxiuri, aveţi grijă atât în autobuze (mai ales 64 şi 40, care duc la Vatican şi sunt mereu pline), cât şi în metrou, deoarece foarte mulţi hoţi de buzunare trăiesc de pe urma turiştilor neatenţi.

De asemenea, fiţi atenţi la tranzacţiile cu localnicii. Pentru că moneda de 500 de lire italiene (ieşite din uz) seamănă cu cea de 2 euro, persoanele lipsite de scrupule vor încerca să o ofere ca rest.

Beijing, China - Ceremonia ceaiului şi studenţii prietenoşi

Pe măsură ce China este din ce în ce mai vizitată de europenii ce doresc să vadă cum arată noua forţă economică a lumii, hoţii din Beijing şi Shanghai au conceput tehnici inedite pentru a-i separa pe turişti de banii lor.

O metodă deja clasică, folosită de tinerii chinezi, este împrietenirea cu turiştii, aparent în scopul exersării limbii engleze. După minute de discuţii, aşteptaţi-vă ca interlocutorul să vă propună să continuaţi propunerea la un pahar de ceai. Dacă acceptaţi, veţi fi duşi într-o ceainărie «autentică», în care veţi asista la o tradiţională ceremonia a ceaiului. La final, veţi descoperi că cele 5 minute în care vi s-au prezentat şi oferit spre degustat licorile fierbinţi vă vor costa echivalentul a peste 100 de dolari. Dacă vă veţi afla în această situaţie, refuzaţi politicos invitaţia, indiferent că este vorba de o ceainărie sau alt tip de magazin.



O altă metodă este cea a «studenţilor la Facultatea de Arte Plastice». În acest caz, un tânăr sau o tânără localnică se va prezenta ca fiind student şi vă va invita să-i vedeţi tablourile în «expoziţia facultăţii». Dacă acceptaţi, aceştia vor încerca insistent să vă convingă să cumpăraţi unul din exponate.

Cea mai mare problemă în China, însă, este cea a banilor falşi. Foarte multe bancnote de 50 şi 100 de yuani sunt false, aşa că aţi face bine să nu acceptaţi astfel de bancnote decât dacă verificaţi că sunt reale (suma inscripţionată ar trebui să fie în relief; la fel şi părul lui Mao, care se găseşte pe bancnotele de 20, 50 şi 100 de yuani). Dacă nu sunteţi vigilenţi, este greu să deosebiţi o bancnotă falsă de una reală; dacă nu vreţi să vă fie refuzaţi banii, aţi face bine să evitaţi folosirea bancnotelor mari. Ca să nu primiţi bani falşi drept rest, familiarizaţi-vă cu toate elementele de siguranţă ale bancnotelor, de la holograma care ar trebui să se vadă când priviţi bancnota în lumină, la firul metalic ce trebuie să fie continuu.

Un truc folosit de comercianţii chinezi lipsiţi de scrupule este să vă refuze bancnota de 100 de yuani, spunând că este falsă. Chiar dacă nu era, acesta a înlocuit-o cu una falsă, pe care vi-o va da în locul celei reale, pe care i-aţi dat-o. În mod evident, nu încercaţi să vă schimbaţi banii altundeva decât în bănci sau la hotel, însă chiar şi acolo, verificaţi că banii sunt reali.

Praga, Cehia - Taxiurile hoţomane şi promoţia la becherovka

 

Taximetriştii din Praga şi-au creat o reputaţie groaznică în rândul turiştilor, după multiple cazuri în care turiştii s-au plâns că au fost jecmăniţi de aceştia. Pentru a vedea dacă îşi merită acest renume sau e doar un mit urban, primarul oraşului s-a deghizat acum câţiva ani în turist italian şi a luat un taxi pentru o distanţă de 3 km. Evident, taxi-ul avea ceasul reglat, astfel că «turistului» i s-au cerut 26€ pentru acest drum scurt. Şocat, primarul a declarat: "Desigur, mă aşteptam să mi se ceară mai mulţi bani pentru că sunt turist, dar nici chiar aşa!". Printre persoanele care s-au plâns de taximetriştii din Praga se numără un parlamentar german şi chiar soţia ambasadorului britanic.

Chiar şi localnicii recunosc că le e greu să găsească un taximetrist cinstit, iar asta doar atunci când comandă taxiul prin telefon. Dacă vă aflaţi în Praga şi aveţi cu adevărat nevoie de un taxi, cereţi recepţionerului să vi-l comande şi ţineţi ochii pe ceas în timpul călătoriei. În nici un caz nu luaţi taxiuri din apropierea obiectivelor turistice. Dacă observaţi că suma de plată creşte îngrijorător de repede, cereţi-i să oprească. De asemenea, este recomandat să aveţi bani mărunţi, pentru că aveţi şanse mici să obţineţi rest (asta dacă şoferul nu se va preface că i-aţi dat, de fapt, o bancnotă mai mică).

Multe restaurante ce doresc să profite de naivitatea turiştilor servesc câte un shot de becherovka (un bitter cehesc) îndată ce s-au aşezat la masă. Deşi vi se spune că este o "promoţie", veţi descoperi la final că preţul nu-i deloc mic. De altfel, e recomandat să evitaţi restaurantele din centrul oraşului, care sunt specializate în a umfla notele de plată; ba chiar unele solicită o taxă suplimentară pentru masă!


Ai fost martor la o tentativă de jecmănire a vreunui turist, sau ai fost chiar tu victima? Scrie povestea ta mai jos!




'via Blog this'

No comments:

Post a Comment